Instrumente pentru vânzători

Okazii.ro pune la dispoziția vânzătorilor o serie de instrumente care să ajute la creșterea numărului de tranzacții și la o gestiune eficientă a comenzilor primite de la cumpărătorii Okazii.ro.

Datorită expunerii crescute, produsele promovate se vând mai repede.

Promovări

Promovarile au rolul de a creşte expunerea produselor în cadrul site-ului și de a le evidenția. Opțiunile de promovare pentru un anumit produs pot fi activate atât la punerea în vânzare cât și ulterior, din secțiunea de vânzări active.

Tarifele pentru serviciile de promovare vor fi percepute în funcţie de activitatea utilizatorului pe site. Criteriile luate in calcul sunt: vechimea acestuia, volumul de vanzari, numarul de produse puse in vanzare,  precum şi istoricul calificativelor obţinute. Astfel, utilizatorii sunt grupaţi în 2 categorii : vânzători profesionişti şi vânzători ocazionali.

Vânzătorii profesionişti sunt cei cu o activitate insemnata pe site: un volum semnificativ de vanzari si cu un istoric bogat de calificative.
Vânzătorii ocazionali sunt cei cu o activitate redusa pe site sau vanzatorii noi, care nu au inca istoric, dar sunt in curs de acumulare calificative.

Un vânzător ocazional poate evolua intr-un interval rezonabil (câteva luni) la stadiul de vânzător profesionist, iar promovările contribuie la accelerarea ritmului de creștere/evoluție, prin vizibilitatea pe care o asigură produselor puse in vânzare.
In funcție de categoria de vânzători în care te încadrezi, se vor aplica următoarele tarife, exprimate in euro:

Promovare Vanzatori profesionisti Vanzatori ocazionali
Orice interval 7 zile 15 zile 30 zile
Speciala in liste 1,29 0,99 1,75 2,99
Extra expunere Okazii 1,99 1,49 2,49 4,25
Titlu evidentiat in liste 0,25 0,19 0,35 0,59
Pret evidentiat in liste 1,49 1,15 1,99 3,49
Chenar in liste 0,79 0,59 0,99 1,69
Culoare de fond 0,99 0,75 1,29 2,25
Chenar si fundal in liste 1,29 0,99 1,75 2,99

Costurile pentru serviciile oferite de Okazii.ro sunt afisate fara TVA, acesta urmand a fi achitat la alimentarea contului.

Pentru ca vânzarea ta să aibă o expunere mai mare, găsește cea mai buna variantă de promovare optând pentru una dintre variantele de mai sus.

Sumele plătite pentru promovarea unei vânzări nu sunt returnate in cazul in care pe perioada promovării produsului acesta nu a fost vandut pe site. Promovarea iți creste exponențial șansele de a vinde insă nu iți garantează că acest lucru se va intâmpla cu certitudine.

Rapoarte

Rapoartele te vor ajuta din punct de vedere operațional dar, pe baza lor, vei putea să vezi cum îţi poţi îmbunătăți activitatea.
Rapoartele conțin informații cum ar fi: numărul de afișări ale produselor, numărul comenzilor, eficiența promovărilor sau sumele alimentate în contul tău de utilizator.

Import produse

Dacă vrei să pui în vânzare un număr mare de produse, ai la dispoziție un instrument prin care ai controlul propriei oferte. Este suficient să imporți un fișier de tip CSV și pui simultan în vânzare sute sau chiar mii de produse. Funcționalitatea include și opțiunea de export a listei de produse. Pentru opțiunea de import click aici, iar pentru export click aici.

Alerte SMS

Serviciul de notificări prin SMS este special gândit pentru vânzători, scopul lui este de a te ajuta să fii mereu conectat cu activitatea din contul tău, direct pe mobil, astfel vei fi mai eficient și vei putea vinde mai mult.

Poți fi informat prin SMS atunci când o tranzacție se încheie cu succes, când primești o ofertă de negociere sau un mesaj de la un potențial cumpărător. Pentru a putea să-ți configurezi acest serviciu de notificări prin SMS, trebuie să-ți accesezi contul în secțiunea Setări/Notificări prin SMS. Serviciul devine disponibil după prima alimentare a contului tău și costul acestuia este de 0.05 EURO/SMS primit.

Pentru început, vei avea o limită de 10 SMS-uri primite lunar însă, dacă vrei să o extinzi, ne poți scrie pe adresa securitate@okazii.ro.
În secțiunea Financiar- Notificări SMS poți verifica zilnic numărul de SMS-uri pe care le-ai primit în luna respectivă.

Comenzi și administrare produse

Din secțiunea Activitate/Vânzări poți să gestionezi toate vânzările active, dar și comenzile primite.

Vânzări active

Filtrul disponibil în această secțiune te ajută să sortezi vânzările după criterii ca: timpul rămas până la expirare, după numărul de vizualizări, oferte primite, prețul produsului etc.
De asemenea, în dreptul fiecărei vânzări ai opțiunea să o promovezi, să o editezi, să o închizi sau să o publici pe canalele de socializare.

Comenzi

În cadrul secțiunii Comenzi poți selecta perioada de afișare a comenzilor pe ultimele 30 sau 60 de zile.
Filtrul disponibil în această secțiune îți poate afișa comenzile doar într-un anumit status, doar pe cele plătite cu cardul sau pe cele prin Garanția de Livrare.

Comenzile primite pot fi sortate în funcție de criterii ca: data la care au fost primite, metoda de transport, calificative primite sau acordate, status comanda etc.

În dreptul fiecărei comenzi găsești datele de contact ale cumpărătorului, posibilitatea de a-i acorda acestuia un calificativ dar și de a-i trimite un mesaj în cadrul mesageriei. Tot de aici poți modifica și statusul unei comenzi primite astfel încât cumpărătorul să urmărească mai ușor procesul de expediere, informațiile fiind vizibile și în contul acestuia în secțiunea Produse cumpărate/câștigate.

Pentru fiecare comandă poți adăuga și o observație personală astfel încât să le poți gestiona mai bine.
Statusurile în care o comandă se poate afla sunt cele de mai jos:
Vânzări încheiate
Atunci când o vânzare este încheiată, ea va fi afișată în secțiunea Vânzări încheiate.
Cu succes – dacă exista un câștigător.
Fără succes – dacă produsul pus în vânzare nu a fost câștigat.

Dacă o vânzare este ștearsă într-una dintre cele două secțiuni de mai sus, aceasta va fi afișată în secțiunea Șterse. Informațiile din secțiunea Vânzări încheiate sunt disponibile timp de maxim 60 de zile.

Produse cu reducere

Reducerile reprezintă un instrument foarte puternic de marketing, acestea atrăgând cumpărătorii în mod constant. Opțiunea de aplicare a reducerilor este disponibilă în secțiunea Activitate/Produse cu reducere cu reducere, acolo vei putea bifa “Activează-ţi serviciul”.
Poți aplica un procent de reducere a prețului pentru o anumită categorie de produse sau poți să definești reducerea de preț pentru fiecare vânzare în parte.

Produsele care au preţuri reduse vor fi scoase în evidență în rezultatele căutărilor, pentru a le creşte vizibilitatea.

Garanția de Livrare

Garanția de Livrare te va ajuta să câștigi încrederea clienților tăi. Astfel, îți vei mări șansele de a finaliza cu succes un număr mare de tranzacții.
Toate produsele expediate cu Garanția de Livrare beneficiază de tarife preferențiale de trimitere pentru curierii DPD și Fan Courier, aceste tarife fiind negociate de către Okazii.ro.

Poți folosi acest serviciu pentru toate produsele tale selectând la punerea în vânzare curierul DPD sau Fan Courier. Înainte de activare, asigură-te că ai completat datele bancare.

Discount transport

Folosind acest instrument de marketing poți încuraja cumpărătorii care utilizează coșul de cumpărături să cumpere mai mult de la tine. Pentru produsele puse în vânzare îți pot seta o politică de discount a transportului în funcție de:
– Numărul de produse comandate de cumpărător
– Valoarea comenzii
– Valoare transportului

În cadrul fiecărei politici există trei exemple predefinite pentru reducerea costului de transport și poți opta pentru unul dintre acestea sau îți poți seta propriile praguri de reduceri în funcție de caracteristile produselor vândute.

Plecat în vacanţă

Dacă există perioade în care nu poţi gestiona produsele tale active de pe site, poţi activa opţiunea Plecat în vacanţă. Este suficient să alegi data de start şi cea de sfarsit. În perioada în care această opţiune este activă, produsele tale nu vor mai fi afişate. La expirarea perioadei de vacanţă produsele se vor reactiva în mod automat cu perioada de valabilitate din momentul în care au fost suspendate.
Opţiunea poate fi activată din secţiunea Setări a contului de utilizator Okazii.ro.

Ignoră utilizatori

Opţiunea de ignorare utilizatori îţi permite să blochezi accesul anumitor utilizatori la produsele tale. Dacă blochezi un anumit utilizator acesta nu va putea plasa comenzi pentru produsele tale şi nu îţi va putea pune întrebări în forumul public.
Adăugarea de utilizatori se face din secţiunea Setări, fiecare utilizator suspendat putând fi reactivat.

Mesaj pentru cumpărători

Mesajul pentru cumpărători reprezintă un text ce este inserat în e-mail-urile automate pe care le primesc cumpărătorii atunci când plasează o comandă la tine. Astfel, pe lângă informaţiile standard (datele tale de contact şi informaţiile legate de produs) poţi insera şi alte observaţii suplimentare pe care le consideri utile.
Mesajele pentru utilizatori pot fi activate din secţiunea Setări.

 Politici comerciale

Politicile comerciale îți permit să comunici potențialilor cumpărători informații suplimentare despre aspecte cum ar fi modalitatea de livrare a produselor, modalitățile de plată acceptate de către tine sau procedura de retur.
În acest fel poți să-ți structurezi mai bine datele din pagina produsului iar cumpărătorii vor putea să parcurgă mai ușor textul.
Informațiile se completează în secțiunea Contul meu/Setari/Politici comerciale și apoi, după validarea acestora din partea Okazii.ro, vor fi afișate în paginile tuturor produselor.

Cerere de ofertă

Ce este cererea de ofertă

Cerea de ofertă reprezintă un instrument gratuit prin intermediul căruia poți realiza vănzări chiar dacă nu ai listate produse pe site.

Mod de funcționare

În calitate de vănzător, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îți activezi serviciul accesând link-ul Setări primire cereri de ofertă. În această secțiune vei putea alege categoriile de produse pentru care dorești să primești cereri de ofertă.

De fiecare dată când un cumpărător va solicita o oferta pentru un produs dintr-o categorie la care te-ai abonat vei primi o notificare la adresa de e-mail asociată contului tău.

Toate cererile de ofertă le poți gestiona din secțiunea Cereri de ofertă primite

Răspunsul la o cerere de ofertă primită îl poți da prin intermediul unui produs pe care îl ai deja la vânzare sau prin adăugarea unui nou produs. Adăugarea unui nou produs se poate face foarte ușor, într-un singur pas.

După activarea produsului cumpărătorul va putea plasa o comandă pentru acesta.

Activarea serviciului este gratuită aplicându-se doar comisioanele standard de tranzacționare.

Serviciul este disponibil doar pentru categoriile din secțiunea Auto, moto, piese, accesorii.

Magazine Okazii.ro

Magazinele Okazii.ro reprezintă un serviciu dedicat vânzătorilor care dețin un volum important de produse și care doresc să își dezvolte propria afacere prin intermediul unui magazin online.

Avantajele creării unui magazin pe Okazii.ro sunt:
– Uneltele de design și personalizare magazin
– Management de listare rapid prin intermediul unui feed de tip XML sau prin import cu un fișier Excel
– Posibilități de promovare articole, atât în cadrul magazinului, cât și pe Okazii.ro
– Instrumente puternice de marketing: reduceri, cross-promotion, e-mail marketing
Categorii speciale individualizate astfel încât să îţi poţi afişa oferta de produse
Toate detaliile despre crearea unui magazin online pe Okazii.ro le găsești aici

  • Ti-au fost utile informatiile?
  • Da   Nu

Ai nevoie de mai multe informatii? Contacteaza-ne