Garantia de Livrare prin Posta Romana Prioripost

Ce este Garanția de Livrare?

Garanția de Livrare este un un serviciu de garantare a tranzacțiilor oferit de Okazii.ro. Pentru tranzacțiile realizate prin Garanția de Livrare cumpăratorii au la dispoziție 3 zile lucrătoare să confirme că produsul primit corespunde descrierii. În caz contrar îl pot returna și își primesc banii înapoi.

Okazii.ro va transfera banii către vânzător dupa ce cumpăratorul confirmă calitatea produsului sau dacă în cele 3 zile lucrătoare nu a fost inițiata o reclamație.

Cum pot oferi cumpărătorilor Garanția de Livrare prin Poșta Română Prioripost?

Pentru a oferi Garanția de Livrare este suficient să livrezi produsele prin Poșta Română Prioripost cu Garanția de Livrare. Selecția curierilor o faci la punerea în vânzare sau la editarea unui produs. Costul livrării se va calcula în mod automat în funcție de greutatea coletului tău.

Pot expedia colete prin Poșta Română Prioripost indiferent de localitatea mea?

Nu. În momentul de față opțiunea de expediere a coletelor prin Poșta Română Prioripost cu Garanția de Livrare este disponibilă doar pentru reședințele de județ. Nu există însă limitări în ceea ce privește localitatea de destinație.

Trebuie sa ma prezint la un oficiu postal pentru expedierea coletului?

Nu. Prioripost functioneaza ca orice alt serviciu de curierat, un reprezentant al Postei Romane se va prezenta la tine pentru a prelua coletul. În cazul în care dorești însă sa depui coletul personal la oficiul poștal o poți face. Și în acest caz este necesar ca domociliul tău să fie într-o reședință de județ iar la predare trebuie să precizezi ca livrarea se va face prin intermediul contractului Bitfactor SRL și să ai documentul de transport printat. Lista oficiilor poștale la care pot fi depuse coletele poate fi descărcată de aici.

Cum trimit produsul?

La primirea unei comenzi va trebui să generezi din contul tau documentul de transport și să îl printezi, dupa care să chemi curierul și să precizezi că livrarea se va face prin intermediul contractului Bitfactor SRL pentru a beneficia de tariful preferențial.

Costul de transport va fi retras în mod automat din contul tău de utilizator Okazii.ro – la venirea curierului trebuie doar să îi predai coletul si documentul de transport printat.

Cum primesc contravaloarea produsului?

Ai 3 modalități prin care poți încasa contravaloarea produsului vândut:
1. Într-un cont bancar
2. Prin mandat poștal
3. În contul de utilizator Okazii.ro
Poți alege cum vei primi banii accesând secțiunea Date bancare din Contul meu

Când primesc banii pentru produsul vândut?

După ce cumpărătorul confirmă calitatea produsului primit sau trec cele 3 zile lucrătoare fără a fi inițiată o reclamație, iar Okazii.ro primește confirmarea de la firma de curierat că banii au fost încasați.

Vei primi contravaloarea produsului din care se vor scadea comisionul de tranzacționare Okazii.ro și costul de transport. Plațile se fac în fiecare zi de joi a săptămânii.

De ce să ofer Garanția de Livrare?

Mai multe vânzări
• Produsele pentru care este oferită Garanția de Livrare sunt evidentiate în site
• Beneficiezi de mai multă încredere din partea cumpărătorilor

Tarife mici la expedierea coletelor
12 lei în orice localitate din Romania prin Poșta Română Prioripost

Tarifele conțin TVA și sunt calculate pentru livrarea unui colet cu o greutate de  maxim 4kg. Lista completă de tarife poate fi gasită aici.

  • Ti-au fost utile informatiile?
  • Da   Nu

Ai nevoie de mai multe informatii? Contacteaza-ne